În România, Codul Muncii prevede, prin art. 179, faptul că orice angajator are obligația să își asigure angajații pentru risc de accidente la locul de muncă și boli profesionale. Astfel, în cazul producerii unui accident la locul de muncă, angajatul are dreptul la o serie de prestații și servicii.
Persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, în funcții elective sau în cadrul autorităților, precum și șomerii, elevii sau studenții care efectuează practică profesională, sunt obligatoriu asigurați. În acest caz, asigurătorul este Casa Națională de Pensii Publice.
În cazul în care s-a produs un accident de muncă sau în cazul constatării unei boli profesionale, asigurații dreptul la următoarele servicii:
- reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
- reabilitare şi reconversie profesională;
- indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
- indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
- compensaţii pentru atingerea integrităţii;
- despăgubiri în caz de deces;
- rambursări de cheltuieli.
- pensie de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională;
- pensie de urmaş în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională. (cf. art. 18 din Codul Muncii);
- prestații medicale pentru a investiga, diagnostica și reabilita starea de sănătate și recuperarea capacității de muncă, conform prevederilor legale (art. 20 din Codul Muncii).
În cazul în care asigurații se află în incapacitate de muncă temporară ca urmare a unui accident sau boli profesionale, ei beneficiază de o indemnizație. Aceasta are valoarea de 80% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului.
Conform art. 19 din Codul Muncii, indemnizațiile se calculează și se plătesc de către angajatori. Acestea se recuperează de la casele teritoriale de pensii pe baza documentelor justificative.
Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de 183 de zile în intervalul de un an, socotită din prima zi de concediu medical, conform art. 35 din din Legea 346/2002.
În cât timp se recuperează indemnizațiile pentru accidente în muncă și boli profesionale?
Conform art. 19 din Legea 346/2002, indemnizațiile pentru accidente în muncă și boli profesionale se recuperează de către angajator după confirmarea caracterului de muncă al accidentului sau după ce boala profesională a fost declarată.
Termenul de 90 de zile de la data confirmării caracterului de muncă al accidentului sau bolii profesionale a fost abrogat prin Legea nr. 177 din 17 iulie 2018 privind aprobarea OUG 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 628 din 19 iulie 2018.
Sperăm că toate aceste informații să vă fie de folos!