Căutarea unui loc de muncă adaptat nevoilor și disponibilității personale a devenit o adevărată provocare. Într-o lume a consumerismului se fac din ce în ce mai multe compromisuri pentru o situație financiară mai bună sau un statut important. În cele mai multe cazuri, din acest avânt, are de suferit sănătatea.
De aceea este esențială evaluarea stării clinice a angajatului înainte de a-și începe activitatea. Medicul de medicina muncii este cel mai în măsură să ofere o examinare pertinentă cu privire la condiția angajatului. Acesta poate fi specialist sau primar și are drept de liberă practică. Statul profesional al medicului de medicina muncii este reglementat în urma unui program de pregătire de specialitate, aprobat de Ministerul Sănătății și de Colegiul Medicilor finalizat prin promovarea unui examen de specialitate și a examenului de rezidențiat.
Cadrul legislativ din România nu îngrădește opțiunile acestuia de a profesa în mediul privat sau public, însă atribuțiile sale, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea, sunt aceleași.
Obligațiile medicului de medicina muncii
În conformitate cu legile în vigoare, articolele 6-18 din Legea 418/2004, acesta are următoarele obligații:
- Își oferă sprijinul, prin consilierea angajatorului, cu privire la îmbunătățirea mediului de lucru în vederea promovării unui spațiu adecvat din punct de vedere al sănătății;
- Identifică factorii de risc și îi evaluează: recomandă, dacă este cazul, investigații suplimentare de specialitate, oferă o diagnosticare a bolilor profesionale, colaborează îndeaproape cu specialiști din domeniu pentru stabilirea riscului de apariție a bolilor profesionale, supraveghează starea de sănătate a angajaților în raport cu mediul în care își desfășoară activitatea;
- Supraveghează și, mai ales, ține o evidență a bolilor profesionale, în regim de confidențialitate, conform metodologiei aprobate de Ministerul Sănătății;
- Evaluează obiectiv capacitatea de muncă a angajatului în raport cu tipul de activitate. În această apreciere este inclusă și determinarea relației dintre existența unei eventuale dizabilități și munca prestată de către angajat, dar și problemele de natură psihică ce ar putea avea un impact la nivel de raporturi interumane la locul de muncă.
Astfel, în urma aprecierilor și investigațiilor efectuate, acesta poate stabili compatibilitatea dintre angajat și locul de muncă ales sau în care deja activează. Sarcina principală ce îi revine în acest sens, este recomandarea unor examinări ulterioare, dacă este cazul, în vederea stabilirii cu exactitate a diagnosticului. De asemenea, în cazul persoanelor care prezintă dependențe, utilizare de droguri sau alte substanțe nocive, medicul de medicina muncii trebuie să ia măsuri adecvate cu privire la sănătatea și securitatea în muncă, oferind consiliere pe durata procesului de reabilitare.
Condițiile speciale referitoare la apartenența angajaților în anumite grupuri vulnerabile – persoane cu dizabilități, vârstnici, femei însărcinate, adolescenți – trebuie monitorizate de către medicul specializat de medicina muncii pentru o încadrare și adaptare facilă la locul de muncă.
Așadar, prin înaintarea unor rapoarte concrete și concise către angajatori, în care sunt menționate toate situațiile specifice ale angajaților avuți în vedere, medicul care se ocupă de medicina muncii contribuie activ la implementarea standardelor de sănătate și securitatea acesteia la locul de muncă. Prin observațiile făcute, se stabilesc prioritățile de acțiune în sensul menținerii securității și sănătății în mediul de lucru și se promovează necesitatea evaluărilor tuturor factorilor de risc ce ar putea periclita activitatea.
